Acasă Social Tratative pentru un nou manager la Spitalul Judeţean

Tratative pentru un nou manager la Spitalul Judeţean

1994
0
DISTRIBUIȚI

l dr. Letiţia Damoc, managerul Spitalului Orăşenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz, a fost propusă pentru a prelua conducerea celui mai mare spital din judeţ

 

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ se află pe punctul de a avea un nou manager după ce, la sfârşitul anului trecut, actualul manager interimar, dr. Cristina Atănăsoaie-Iacob, a anunţat că nu-şi doreşte să mai ocupe această funcţie. Tot ea este şi cea care a propus Consiliului Judeţean, ordonatorul de credite al SJU, un „succesor“. Este vorba despre actualul manager al Spitalului Bicaz şi fostul manager al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, dr. Letiţia Damoc. Aceasta din urmă a confirmat că i s-a propus să preia şefia SJU. „Mi s-a propus să fiu numită manager la Spitalul Judeţean şi am acceptat doar să port o discuţie în acest sens cu preşedintele Consiliului Judeţean. O decizie voi lua doar după ce voi discuta şi cu toţi actanţii implicaţi în proiectul de la Spitalul Bicaz“, a precizat dr. Damoc. Reamintim că directorul medical al SJU, dr. Silviu Verzea, şi-a depus demisia, tot la sfârşitul anului trecut, invocând motive personale. În această situaţie, dr. Atănăsoaie a luat decizia de a nu se îndepărta de echipa comitetului director, autopropunându-se ca o posibilitate pentru ocuparea funcţiei de director medical, în locul lăsat liber de dr. Verzea. Deciziile vor fi tranşate la începutul săptămânii viitoare, când preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, se va întoarce din concediu. „Lunea viitoare (8 ianuarie – n.red.), se va lua o decizie după ce se va discuta şi cu preşedintele Consiliului Judeţean. De altfel, doamna doctor Damoc şi-a exprimat dorinţa de a da un răpuns în privinţa propunerii, doar după ce va discuta cu domnul preşedinte. Tot atunci se va lua o decizie şi în legătură cu propunerea pentru funcţia de director medical“, a spus dr. Atănăsoaie-Iacob.

Spitalul Bicaz, pus în faţa unei decizii grele   

În cazul în care „transferul“ managerului de la Bicaz, la Spitalul Judeţean, se va produce, unitatea de la poalele barajului va adăuga o nouă provocare la testul mare pe care va trebui să-l treacă peste câteva luni. Anul acesta, spitalul este programat pentru acreditare, iar pentru obţinerea acesteia mai sunt câteva obiective de îndeplinit. Obiective ce riscă să fie ameninţate chiar de plecarea dr. Damoc, manager încă de la redeschiderea unităţii de la Bicaz, din urmă cu 3 ani, şi cea care, alături de dr. Puşa Creţu (directorul medical), cunoaşte problemele cu care se confruntă spitalul. Pe de cealaltă parte, Spitalul Judeţean trece printr-o adevărată criză managerială şi de imagine (ex.: proiectul moderniză rii şi extinderii Blocurilor Operatorii – neterminat; cazul Geanina Sechel, tânăra mamă care a murit, la câteva ore după ce a născut; proiectul legat de reabilitarea şi modernizarea Pediatriei, unde s-au constatat nereguli la achiziţii), gestionată cu dificultate de cei care au acceptat postura de interimari. Mai mult, în acest an se anunţă proiecte majore pentru extinderea şi modernizarea SJU, fapt justificat pentru „disperarea“ Consiliului Judeţean de a găsi o persoană competentă şi cu care să poată coabita. Ultimul manager cu concurs, la SJU, a fost dr. Ioan Lazăr, până în februarie 2016, când a fost destituit. După acesta, a fost numit interimar Liviu Negelschi, iar după un concurs „fiasco“, în vara anului trecut, în care s-a dorit fixarea unui manager pe postul vacant, s-a trecut la numirea unui alt manager interimar. (T. MARIAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here