Un şofer beat a distrus trei maşini

Un şofer beat a distrus trei maşini

548
0
DISTRIBUIȚI

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un ieşean în vârstă de 26 de ani s-a urcat la volanul unei maşini, ieri dimineaţă, şi a comis un accident soldat cu avarierea a trei autovehicule, în satul Iugani, din comuna Gherăeşti. Individul conducea spre municipiul Roman, pe DN 2, un Audi (înmatriculat NT-06-UYK) şi, în depăşirea unui taxi, a pierdut controlul asupra direcţiei, a acroşat taxiul, după care a traversat şoseaua şi s-a izbit într-un Opel (IS-11-AXF) care era parcat în afara drumului, în faţa unei case. Coliziunea a dus la avarierea celor trei autovehicule; maşina Opel şi cea Audi fiind distruse în proporţie de 90%. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că şoferul vinovat consumase alcool.

Tânărul a fost ulterior preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Roman, întrucât suferise o contuzie toraco-abdominală. De asemenea, acestuia         i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, după care i-a fost întocmit dosar penal.

Un alt accident s-a petrecut şi în dimineaţa de 6 septembrie, la ora 8, pe DN 15, în oraşul Roznov. Oamenii legii au stabilit că o femeie de 32 de ani, din Dumbrava Roşie, conducea o maşină, a vrut să depăşească, pe linia continuă, un autoturism care rula în faţă şi a intrat în coliziune cu acesta. Din impact, şoferul celui de-al doilea vehicul, un tânăr de 22 de ani, din Borleşti, s-a ales cu mai multe contuzii.

(Mihai SAVA)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ