UNIC, FENOMENUL CARE NU SE POATE VINDE!

UNIC, FENOMENUL CARE NU SE POATE VINDE!

783
0
DISTRIBUIȚI

Crezul meu

După 68 de ani de viaţă şi 45 de comerţ, nu am nicio emoţie să afirm că tot ce am realizat s-a bazat pe trei direcţii de credinţă: în Dumnezeu, în familie şi valori. Ambiţia de a reuşi, de a construi ceea ce alţii nu îndrăzneau, a devenit, cu trecerea anilor, o linie de forţă călăuzitoare.

OUATU_VASILEÎn tot ce am făcut de-a lungul vieţii şi carierei, am lucrat cu oameni, m-am bazat pe oameni, chiar dacă, uneori, am greşit sau am fost înşelat. Important e ca atunci când faci un bilanţ să poţi împărţi mândria, succesul, cu toţi cola-boratorii, cunoscuţii, prietenii, familia şi, mai ales cu pu-blicul, fie ei cumpărători sau spectatori, public care reţine că ai marcat viaţa comunităţii. Într-o zi, vine pentru fiecare momentul retragerii din viaţa publică. Şi te gândeşti cine duce steagul mai departe. Dacă în privinţa Centrului Co-mercial UNIC sunt liniştit, nu-mi pot ascunde tristeţea legată de prăbuşirea voleiului feminin.

Despre fenomenul UNIC în ansamblul său, rămâne, însă, în sarcina istoriei să decidă cât a contat pentru Piatra-Neamţ. Am convingerea că mărturiile contemporanilor vor fi luate în seamă.

Vasile Ouatu

 

Text informativ

Vineri, 8 septembrie, începând de la ora 14.00, pe terasa Restaurantului UNIC se vor marca 50 de ani de existenţă a Complexului Comercial Unic. Sărbătoare de suflet pentru Vasile Ouatu şi pentru  generaţii de salariaţi care au trecut prin lungul şir de schimbări de la începuturile timide ale mo-dernizării comerţului socialist, până la complexitatea celui actual.

O sărbătoare la care participă cei care au dus Unicul pe umerii lor dar şi invitaţi din Basarabia, oficialităţi locale şi judeţene.

 

Memoria arhivelor

l Cândva, în toamna anului 1966, cotidianul „Steagul Roşu“ (organ al Comitetului regional al Partidului Comunist Român şi al Sfatului Popular Regional Bacău) anunţa pregătirea deschiderii supermagazinului UNIC la Piatra Neamţ. E una dintre puţinele mărturii scrise detaliate care se mai găsesc. Reţine atenţia şi astăzi, modul în care Ioan Rogojină, şeful Secţiei Comerciale a Sfatului Popular Orăşenesc, a răspuns întrebărilor reporterului:

 

„Apariţia supermagazinului UNIC în partea centrală a oraşului Piatra Neamţ este strâns legată de construcţiile impună-toare ridicate aici în ultimul timp, de necesitatea satisfacerii acestei aglomeraţii de oameni  prin oferirea unui bogat şi variat  sortiment de mărfuri alimentare, articole de uz casnic etc. Noua unitate comercială concentrează în interiorul său mai multe tipuri de magazine, creând avantajul unei aprovizionări complete şi a unei mari economii de timp.

Supermagazinul UNIC are o suprafaţă totală de 4.687 mp, din care 809 mp depozite (…)

La prima intrare de la parter – aripa dinspre  hotelul turistic Ceahlău – vom găsi articole de menaj, electrice şi chimice, cu aprovizionare prin sistemul autoservirii.

De aici, urcăm la etaj. Vom avea la dispoziţie: jucării, articole de mercerie, galanterie, tricotaje, lenjerie, apoi ciorapi, pălării pentru femei, articole de marochinărie, pălării bărbăteşti, încălţăminte pentru bărbaţi, femei şi copii, ţesături (stofe, bumbace şi mătăsuri). Aici, unele raioane sunt cu case de marcaj, altele, cu plata direct la vânzător.

Coborând în aripa opusă, ne vom putea aproviziona cu produse alimentare din sala cu autoservire, apoi cu dulciuri şi cafea, cu pâine şi produse de franzelărie, lapte şi produse lactate, mezeluri, carne, legume şi fructe. Sacoşa ne este plină. Vom putea, deci, petrece câteva clipe la berăria prevăzută cu terasă, ori la un cafe-bar alăturat. La ieşire ne întâmpină o agenţie Loto-pronosport, la care, dacă vom câştiga, ne putem recupera o parte din cheltuielile făcute; dacă nu, ne vom încerca norocul altădată – numai cine joacă, câştigă.

Ce vom găsi aici, am văzut. De altfel, vitrinele largi, cu expunere deschisă, oferă cumpărătorilor posibilitatea să-şi aleagă repede orice marfă dorită. Ce nu vom găsi: numai obiecte de uz îndelungat (mobilă, frigidere, aparate de radio, televizoare) oferite de reţeaua noastră comercială în alte magazine apropiate, binecunoscute de pietreni.

Supermagazinul este construit de asemenea manieră, că nu există nici o întretăiere a fluxului cumpărătorilor cu cel al aprovizionării cu mărfuri, că prin cele 10 intrări şi ieşiri separate se evită străbaterea întregului magazin pentru a cumpăra o singură marfă, permiţând clientului să meargă direct la raionul dorit cu cheltuirea unui minim de timp. Amplasarea perfectă şi raţională a raioanelor, expunerea bogată şi atrăgătoare a mărfurilor  datorită unei bune dotări cu mobilier, ambianţa plăcută oferită de spaţiul luminos, de decorarea sa cu gust – toate vor veni în spriji-nul cumpărătorilor (…).

În adevăr, titulatura obligă. Într-un supermagazin, totul – începând de la gospodărire şi curăţenie, până la operativitatea şi comportarea în servirea clientelei – trebuie să depăşească tot ce s-a realizat până acum în unităţile noastre comerciale. Localnicii şi turiştii să poată spune, pe deplin satisfăcuţi: la supermagazinul UNIC, eşti servit oricând excelent“.

A urmat istorica inaugurare a supermagazinului UNIC. Pe 7 martie 1967.

Martorul de elită: Mihai Hârţescu

Domnul director, cum i se adresează cu reverenţă inclusiv cei mai tineri, a lucrat la Direcţia Comercială a judeţului până în 1973, iar apoi, până în 1984, la fosta OCL  Alimentara. A fost director plin la Oficiul Judeţean de Turism, apoi, din nou, până în 1990, la Direcţia Comercială. După 1994 devine inspector general în Ministerul Comerţului pentru zona Neamţ.

„Magazinele Modern şi Unic au constituit formele incipiente ale comerţului modern. De unde venea atracţia pentru a lucra în comerţ? Majoritatea salariaţilor era formată în şcoli profesionale. Din simplu vânzător ajungeai gestionar, şef de unitate, şef de complex. Toţi au fost la început copii de trupă, ca Valică Ouatu. Aceşti oameni i-au format pe alţii, la rândul lor“.

 

Drumul lui Valică, drumul Unicului

Lui Valică Ouatu îi place să se definească şi drept omul care respectă anumite tradiţii, dar care nu trece cu uşurinţă peste momente şi întâmplări din istoria oraşului, a sportului, a comerţului.

Practic, se confundă cu UNICUL. Aproape 28 de ani din istoria semicentenară a complexului comercial au fost marcaţi de Vasile Ouatu.

Până la notorietatea naţională câştigată prin sport, viaţa sa a fost legată de comerţ. „Fără să-mi placă, fără să mă gândesc, am ajuns în comerţ. Eu tot timpul visam să ajung profesor de educaţie fizică şi sport, deşi terminasem un liceu real la Buhuşi, cu bacalaureatul luat la Bacău. Am dat examen de admitere la institut, la Bacău. Nu aveam griji cu probele fizice, dar am prins primul an cu examen la Anatomie, şi nu am avut timp să mă pun la punct. Am predat, pe urmă, trei luni educaţie fizică şi sport, la o şcoală din Buhuşi. A venit un profesor calificat şi m-a înlocuit. Era o ruşine să stai acasă.

De ruşine, m-a luat mama de mână şi m-a dus la Piatra-Neamţ la o verişoară asistentă medicală. Era în 1971. A găsit pe cineva la Comerţ şi am ajuns primitor – distribuitor de mărfuri la gară. În fiecare noapte săream nouă  linii de tren până unde era rampa de încărcare-descărcare a mărfu-rilor. Atunci, veneau cu vagoanele. Asta am făcut doi ani de zile, după care am ajuns la comerţul cu amănuntul, la magazinul Cosmos. Acolo am lucrat 13 ani, după care am fost promovat la Petrodava, ca director de ma-gazin. Din 1984 până în 1989. Era să mă prindă Revoluţia acolo. Cu câteva săptămâni înainte, am fost mutat la Complexul Unic. Funcţiona rotirea cadrelor“.

Acomodarea

„Am încercat să mă acomodez repede, dar nu a fost aşa uşor. Veneam de la Petrodava, unde am fost de la început, de la temelie. Am condus în jur de 500 de salariaţi. Toată greutatea era pe Petrodava, acolo se primeau toate mărfurile, era polul de atracţie. Veneam la un complex gol, unde lumea nu mai intra. La început a fost greu, nu credeam că acest magazin se va mai umple vreodată. Am luat toate măsurile, cum se spune, să îl fac atractiv.

Eu eram şi cu sportul, şi cu cultura, nu am avut lipsuri în gestiune – şi acestea au contat. Când se făceau clasamente, eram în faţă, eram premiat şi se mărea şi salariul. În comerţ, salariile nu erau aşa atractive. Erau, de fapt, cele mai mici. Eu, pentru orice gradaţie, mă luptam.

De unde venea satisfacţia salariaţilor? Lucrai într-un mediu foarte plăcut, unde toată ziua aveai contact cu oamenii, de la muncitor până la inginer, doctor şi director. Mărfurile cu mare căutare nu ajungeau la toată lumea, nici măcar pentru 5%. Dacă le scoteai la vânzare, erau gata într-un minut. Mai aveai un prieten, o obligaţie, te ţinea minte. Era pe relaţii, ţi se întorcea binele cândva. Ăsta era farmecul. Trebuia să îl bucuri pe client. Când am lucrat la electrice şi electronice, învăţasem ce se află într-un televizor, ce defecte poate avea. Ştiam perfect ce era cu lămpile celebre PL 500 şi PCL 85“.

Revoluţia şi post-revoluţia

„Revoluţia ne-a prins cu magazinul gol. Mergeam încă după economia planificată. Contau şi relaţiile bazate pe încredere. Cuvântul şi reputaţia erau foarte importante. Am ţinut şi ţin în continuare la treaba asta. După re-voluţie au apărut foarte mulţi şmecheri. Fiecare voia să pătrundă. Apăruseră interesele datorită zonei. Nu găseam actele magazinului. Noroc că am avut prieteni. Omenia este imposibil să nu ţi se întoarcă în viaţă. S-au făcut divizări, reorganizări de societăţi comerciale. Am fost mirat că am fost tot eu propus să preiau complexul comercial. Înseamnă că am făcut ceva, că am lăsat loc de bună ziua, că am avut frică de Dumnezeu. Atunci, după revoluţie, când se băteau fraţii între ei, era greu să se gândească cineva la tine ca din senin. Nu era obligatoriu să rămână tot directorul dinainte.“

Factorul politic FSN

„S-a forţat constituirea unei societăţi mici, divizarea. Noi nu ştiam ce e aceea societate comercială pe acţiuni. Mie nu mi-au fost puse beţe în roate. Au încercat unii să spună că grădina, curtea interioară este domeniu public, nu al societăţii, dar nu au reuşit să schimbe actele“.

Privatizarea

„Eram în 1993. De la început am deţinut 35% din acţiuni.

M-am consultat şi eu şi am zis să-i las şi pe ceilalţi. Puteam să iau cât voiam, dar am zis să fie bine şi pentru salariaţi. Puteam să iau 80% de atunci, dar nu am vrut. Aveam 142 de salariaţi şi toţi am primit acţiuni, câte au vrut. A intervenit jaful de la Caritas, mulţi nu au mai avut bani şi au luat puţine acţiuni.

Practic, eu nu m-am gândit la privatizare, pot spune că am fost constrâns. Dacă nu găseam actele, eram terminaţi. Puţini ştiu cât am luptat eu. După ce am găsit actele, eram sigur pe mine. Am avut numai războaie şi procese. Le-am câştigat pe toate!

Alt noroc este că ne-am înscris repede la privatizare, ca la colectivizare. Am fost al treilea pe ţară. Am participat la Bucureşti la un instructaj pe linia privatizării prin metoda MEBO. Invitaţii erau din Europa şi SUA, oameni cu experienţă. Am aflat şi relele şi bunele. Ne-au dat şi un ghid. Pentru mine a fost aur! A fost, de fapt, ca o Biblie. Am luat cuvânt cu cuvânt de acolo, am respectat nişte principii capitaliste la punct şi virgulă. Şi au urmat discuţiile cu salariaţii. După privatizare, altfel a venit pofta de muncă, de dezvoltare“.

De la stilul vechi, la cartea de vizită modernă

„Am observat că nu mai există eficienţă. Se introducea marfă pe blat din afară, dar la inventar ieşea bine. Se vindea pe interes personal. Am decis să desfiinţez vechea formă de vânzare. Am început să propun unor şefi de raioane să facă afacerea lor. Am fost primul care am făcut chestia asta, dar am reuşit să mă dezvolt, să ne dezvoltăm. Am văzut cum merg magazinele cu suprafeţe mari, de 600-700 mp, am fost atent. A venit Fidelio de la Botoşani. Le-am făcut 1.100 mp. A fost o investiţie mare, apreciată în oraş. Am mers şi pe intuiţie, mi-am dat seama că ăsta este viitorul. A venit Billa în urma lor, cu o ofertă mai bună. Am mers mai departe cu închirierile, şi am modernizat parterul, care se preta pentru bănci. Trebuia să fie ca o carte de vizită. Mi-a plăcut frumosul. În centrul de greutate al oraşului, cu contracte serioase, pe termen lung“.

O terasă de referinţă

„Când am făcut societatea pe acţiuni, restaurantul care era la TAPL, nu putea rămâne ca o insulă. Am aşteptat să le expire contractul, în 1995. M-am gândit să schimb, să nu mai fie berăria de prost renume, cu o faună cunoscută, cu mirosuri. Grădina era totul. Ce să fac? … Mă cunoşteam bine cu Dan Lospa, viceprimarul, care venea de la Institutul de Proiectări, şi l-am rugat să-mi prezinte pe cel mai bun arhitect. Mie mi-a plăcut să fiu înconjurat de vârfuri, numai aşa puteam să progresez. Şi a venit şi Tibi Bjola, Dumnezeu să-l ierte!, un om pe cât de deştept, pe atât de modest. Mi-a plăcut fantastic. I-am spus că vreau să transform grădina de vară într-un amfiteatru, să meargă şi un teatru de vară. Să organizez spectacole, concerte. L-am lăsat să facă ce a crezut el, cum a gândit. Aşa s-a născut grădina asta, care e unică. Am fost primul din Piatra Neamţ“.

A doua terasă

„Am făcut primul, şi o terasă ca afară. Buon Gusto. A fost un fenomen în oraş. M-a sprijinit foarte mult Primăria, arhitectul şef Mugurel Iacob m-a înţeles din prima. Am spus că vreau să aduc aliniamentul la nivelul magazinului, să fac o terasă cum văzusem în Germania. A fost încă o premieră de mare succes“

Unicul şi gloria voleiului feminin

„Echipa s-a numit Petrodava când am preluat-o, dar era să se cheme Comerţul. M-am luptat să nu se cheme aşa, să nu ne înjure lumea. Numele nu se potrivea la public. S-a întâmplat în 1988. La UNIC am venit fără echipa de volei, i-am schimbat numele mai târziu şi am preluat-o.

Am obţinut nişte performanţe şi am câştigat o imagine prin sport fără precedent – şi pentru mine, dar  şi pentru firmă şi pentru oraş. Trebuie să spun adevărul. Am şi fost ajutat. Fără Primărie sau fără Consiliul Judeţean, nu aveam bani de deplasări sau de participări internaţionale. Cu toate păţaniile şi urmările, nu regret implicarea în voleiului feminin. Rămân şi cu mândria că am adus la Piatra-Neamţ echipe din zeci de ţări. Acum pot să spun că e ruşinos, e dezastruos ca un oraş ca Piatra-Neamţ, care s-a remarcat prin sport de mare performanţă, mult peste resursele locale la vedere, să trăiască din amintiri!“

Familia

„La Petrodava sau la Unic, cât era nevoie, stăteam la serviciu. Am avut noroc cu sprijinul familiei dinspre soţie, cu surorile ei, cu socrii. Trecea mai uşor lipsa bărbatului din familie. M-au suportat şi m-au înţeles. Când m-am implicat în volei, apoi în politică, a fost şi mai greu“.

Un fenomen nu e de vânzare

Întrebat dacă mâine vine cineva şi îi propune să îşi vadă liniştit de pensie, de sănătate, de nepoţi şi imediat îl întreabă cu cât vinde acţiunile majoritare de la Unic, Valică Ouatu răspunde: „Nu, nu are preţ, un fenomen nu e de vânzare“.

 

 

„Nu ştiu câţi mai găseşti în România ca mine, să iasă la pensie din comerţ, după 45 de ani de comerţ, cu funcţiile pe care le-am avut eu şi fără să fie pătat“

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ