Acasă Administratie Vicepreşedinte nou la Consiliul Judeţean

Vicepreşedinte nou la Consiliul Judeţean

836
0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Judeţean are un nou vicepreşedinte în persoana lui Adrian Diaconu, fostul primar al comunei Cordun. Decizia a fost luată de majoritatea consilierilor (PSD-ALDE) în şedinţa ordinară de miercuri, 30 mai, după ce aceştia au votat vacantarea locului lui Laurenţiu Dulamă (PMP), pentru care în urmă cu o lună prefectul Daniela Soroceanu a dat un ordin de încetare a mandatului, după ce l-a găsit, într-un mod destul de curios, incompatibil. De precizat este faptul că, singurul consilier PMP care mai este în CJ (Cristian Ungurianu) i-a cerut iniţial preşedintelui Arsene să retragă de pe ordinea de zi proiectele care vizează vacantarea locului şi alegerea unui nou vice; pro-punerea a fost supusă la vot, dar fără succes, deşi PNL a fost în asentimentul lui Ungurianu şi i-a susţinut cauza. Consilierul PMP a pornit de la ideea că termenul în procesul prin care Dulamă cere anularea ordinului de prefect este peste câteva zile (pe 4 iunie, mai precis) şi i-a sugerat preşedintelui că soluţia i-ar putea fi favorabilă vicepreşedintelui mazilit, astfel încât acesta s-ar putea întoarce pe funcţie. Explicaţiile nu au avut, însă, prea mare ecou printre aleşi.

Revenind la Adrian Diaconu, precizăm că acesta este PSD-ist cu state vechi şi a deţinut funcţia de primar al comunei Cordun timp de douăzeci de ani, până la alegerile din 2016, când a pierdut fotoliul de edil în faţa candidatului PNL Adrian Ciobanu. (R.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here