Acasă Social Viceprimar condamnat pentru delapidare

Viceprimar condamnat pentru delapidare

926
0
DISTRIBUIȚI

Romeo Constantin Trofin, viceprimarul comunei Români, a fost condamnat de Judecătoria Roman, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Mai exact, el a fost acuzat că a vândut mai multe bonuri valorice pentru combustibil şoferilor care voiau motorină ieftină. Tranzacţiile aveau loc într-o benzinărie din oraşul băcăuan Buhuşi. Astfel, Trofin a primit un an şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de doi ani. Totodată, lui i s-a interzis, timp de un an, să mai ocupe vreo funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

De asemenea, pe termenul de supraveghere de doi ani, Trofin are următoarele obligaţii impuse prin sentinţa de condamnare: „Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul primăriei, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare“. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here