Marius Ionuţ Bălan, un nemţean în vârstă de 24 de an, i-a impresionat pe locuitorii din San Donato il Pagio, o loca-litate din Italia, în care s-a stabilit în urmă cu ceva timp, prin sportul pe care el îl practică. Este vorba despre parkour, o disciplină prin care executantul reuşeşte să treacă peste orice obstacol prin găsirea celui mai eficient şi mai rapid mod de a ajunge dintr-un punct în altul folosind doar mijloacele propriului corp. Practicanţii acestui sport extrem se folosesc de elemente din spaţiul cotidian (artificial sau natural) cum ar fi balustrade, copaci, clădiri. Ei consideră acest gen de antrenament un mod de eliberare din constrânge-rile impuse de alte sporturi standardizate cât şi unul de depăşire a limitărilor autoinduse.
O pasiune veche, din copilăria petrecută la Roman
A început să practice acest sport la 11 ani, pe vremea când încă locuia în Roman. „De mic copil mă căţăram, încercam să trec de tot felul de obstacole, să sar garduri. Când jucam fotbal cu copiii şi ajungea mingea pe vreo clădire, eram primul care sărea să aducă mingea. Mă urcam pe clădiri sau în copaci cu o uşurinţă extraordinară. Îmi plăcea foarte mult. Am cunoscut apoi nişte băieţi mai mari, care se antrenau în sărituri, făceau tot felul de mişcări, rotaţii, flic-flacuri. Eram cu câţiva ani mai mic decât ei şi nu prea voiau să mă primească în grupul lor. Dar în final, după ce vedeau că reuşesc să sar uneori mai bine sau să fac tot felul de mişcări, m-au acceptat. Acolo a fost practic startul în practicarea acestui sport. La început nici nu ştiam de parkour, am citit apoi pe internet. Există şi un club la Florenţa, am încercat să mă înscriu, dar sunt costuri mari iar eu încă nu-mi permit anumite cheltuieli. Am locurile mele unde sar peste obstacole, garduri, urc pe clădiri sau parcurg trasee periculoase“, a spus tânărul.
Cel mai periculos traseu l-a parcurs într-o parcare, înconjurată de un grilaj metalic. A fost periculos pentru că a încercat să-ţi menţină echilibrul pe acel grad fără să fie asigurat în vreun fel. „S-au oprit oamenii în loc şi s-au uitat la mine. Când am coborât, unul dintre ei mi-a spus că era să-i rămână sandwich-ul în gât de emoţie pentru mine. Am simţit că pot să îl fac, deşi în acel loc ştiu că s-a accidentat un băiat. Nu e la îndemâna oricui. Mi-am pus căştile cu muzică în urechi, pentru a nu mă distrage alte zgomote şi am pornit. Am mers fără nicio emoţie până la jumătatea traseului, apoi am avut o ezitare, dar am reuşit să trec de acel moment. Sincer, m-am gândit la prietena mea şi asta mi-a dat putere“, a continuat el povestirea.
Îi place să-şi depăşească limitele
A ajuns în Italia, împreună cu mama sa, pe când avea 16 ani. S-au stabilit lângă Florenţa, acolo unde Marius şi-a continuat şcoala. Apoi, după terminarea liceului, s-a angajat la o fermă. „Mi-am găsit un serviciu care, deşi e greu, îmi place. Mă mişc în aer liber, nu sunt constrâns să lucrez închis în vreo fabrică sau birou. Lucrez în aer liber, la o fermă care produce vin, ulei. Am avut noroc cu acest loc de muncă. Patronul este un elveţian care trăieşte la San Donato il Poggio şi urmăreşte direct activitatea din cadrul fermei sale. E o persoană extrem de precisă, iar asta m-a ajutat mult. Am învăţat că un lucru trebuie făcut bine, am învăţat să nu fiu dezordonat şi să încerc să fac totul aşa cum trebuie. El e precis în munca sa ca un ceas elveţian. Iar eu mă simt onorat că am devenit ca un fel de om de bază acolo. Mă ocup de aproape toate treburile, sunt mereu activ şi încerc să nu dezamăgesc. Şi cred că sunt apreciat pentru asta. Nu mi-am schimbat locul de muncă şi nici nu doresc acest lucru“, s-a destăinuit tânărul.
Săriturile peste obstacole, căţăratul, mişcarea în aer liber sunt metode prin care şi-a propus să-şi depăşească limitele şi să se menţină în formă.
(S. D.)
