Alexandru Mihai: ALDE este un partid de viitor! Acţionând cu onestitate vom...

Alexandru Mihai: ALDE este un partid de viitor! Acţionând cu onestitate vom câştiga încrederea şi respectul nemţenilor

1526
1
DISTRIBUIȚI

l interviu cu Alexandru Mihai, candidat ALDE la Senat

– S-au încheiat alegerile, s-au oficia-lizat rezultatele, s-au domolit spiritele…

– Da, acum e vremea analizelor. Dar în primul rând, profit de ocazie şi mulţumesc votanţilor ALDE, celor care au reconfirmat prin vot că acest partid este a treia forţă politică din judeţul Neamţ.

Îi mulţumesc domnului Daniel Chiţoiu care s-a implicat activ în campania din judeţ şi care a avut astfel ocazia să constate situaţia nemţenilor, în general, şi membrilor şi simpatizanţilor ALDE din Neamţ, în particular.

Mulţumesc echipei care mi-a fost alături în toată această perioadă. Mulţumesc miilor de oameni cu care m-am întâlnit, am discutat, i-am ascultat şi m-au ascultat şi care m-au încurajat să merg înainte.

Le mulţumesc şi celor care m-au criticat, precum şi celor care nu au votat ALDE. Important este că au înţeles că exercitarea votului este esenţa oricărei democraţii.

– Aţi străbătut judeţul în lung şi-n lat, de multe ori împreună cu Daniel Chiţoiu, candidatul de la Camera Deputaţilor. Care este explicaţia totuşi pentru numărul de voturi mai mic decât vă aşteptaţi?

– Am făcut ceea ce trebuia făcut. Avem oameni de valoare, avem proiecte bune şi soluţii la îndemână… Trebuia să le facem cunoscute. Din păcate, unii nu au înţeles că politica adevărată, pentru cetăţean, nu se face pe la festinuri, prin birouri sau doar pe reţelele de socializare, ci se face discutând faţă în faţă cu oamenii. Există încă politicieni care au preferat să stea pitiţi în sfera lor şi doar provoacă intrigi şi conflicte.

– Au „lucrat“ partidul din interior?

– Se poate spune şi aşa, dar oricum nu cred că au acţionat cu această intenţie. Pur şi simplu aşa sunt ei convinşi că se face politică. Au şansa acum să înţeleagă ce au greşit şi să se corecteze. Acum când alegerile s-au încheiat, ar trebui să lăsăm patimile deoparte şi să analizăm cu atenţie cifrele acestor alegeri. Matematica nu minte niciodată şi nu poate fi nici interpretată „politic“.

– Cum de s-a ajuns aici?

– Managementul de campanie a permis unor persoane din partid să iasă în faţă, să acapereze prim-planul, deşi nu aveau o imagine bună în rândul cetăţenilor. Iar alegătorii au sancţionat acest lucru. Aşa am ajuns, din nefericire, să obţinem un rezultat care ne situează sub media naţională a partidului.

– Care-i viitorul ALDE în Neamţ?

– Eu sunt optimist. Această campanie electorală a evidenţiat şi o mulţime de aspecte bune. ALDE are potenţial şi viitor în Neamţ. Trebuie doar să judecăm la rece care au fost minusurile şi să le remediem, făcând modificările ce le impune bunul simţ.

Nemţenii ar fi meritat să fie reprezentaţi de un parlamentar ALDE. A lipsit foarte puţin. Nu ne-am atins obiectivul, dar experienţa acestei campanii şi onestitatea cu care vom acţiona în continuare ne vor ajuta să întărim încrederea nemţenilor în acest partid şi să le câştigăm nu numai voturile, ci şi încredea şi respectul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ