Acasă Social Ierarhia viitorilor boboci : Medii de admitere între 2,22 şi 9,98

Ierarhia viitorilor boboci : Medii de admitere între 2,22 şi 9,98

2859
0
DISTRIBUIȚI

l prima pe listă e Miruna Mihaela Ignat – cea care a avut singura medie de 10 la Evaluarea Naţională  

Cei 4.303 elevi nemţeni care vor participa în acest an la prima etapă de admitere în clasa a IX-a de liceu, care se va finaliza cu repartizarea computerizată din 19 iulie, au fost ierarhizaţi ieri în funcţie de mediile obţinute la Evaluarea Naţională şi de cele generale ale claselor de gimnaziu. Unii dintre ei au certitudinea că vor fi admişi la orice liceu îşi doresc, date fiind rezultatele şcolare ale celor patru ani de gimnaziu şi notele la probele de la Evaluarea Naţională, alţii însă aşteaptă cu sufletul la gură „loteria“ repartizării computerizate bazată pe codurile înscrise în fişele de opţiuni. Mediile de admitere sunt cele care îi plasează într-una sau alta dintre aceste două categorii. Şi apropo de medii, în acest an sunt cuprinse între 2,22 şi 9,98. Anul trecut, ultima medie de admitere a fost 2,19. În schimb au fost şi două medii de 10.

Un top 10 eterogen

Ieri, Ministerul Educaţiei a publicat ie-rarhia candidaţilor la admiterea în liceu pentru anul şcolar 2016-2017, ierarhie dată strict de mediile de admitere calculate în funcţie de rezultatele obţinute de elevi pe parcursul celor patru ani de gimnaziu, respectiv la probele Evaluării Naţionale (cu ponderi de 25%, respectiv 75%). În fruntea listei se află singura domnişoară din judeţ care a reuşit să obţină media 10 la Evaluarea Naţională – Miruna Mihaela Ignat, care a absolvit Colegiul Naţional „Roman Vodă“ Roman. Miruna are media de admitere 9,98 şi nu-şi face griji în privinţa viitorului său şcolar.

Topul mediilor de admitere îi mai cuprinde pe Andrei Nici Dandu (Şcoala nr.1 Bicaz Chei) – 9,96; Maria Lupei (Liceul „Spiru Haret“ Piatra-Neamţ) – 9,95; Erika Andreea Onofrei (Colegiul Naţional „Roman Vodă“ Roman) – 9,94; George Cosmin Gherasim (Şcoala „Nicolae Iorga“ Pângăraţi) – 9,93; Roxana Georgiana Iacob (Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare“ Târgu-Neamţ) – 9,92; Ştefan Cosmin Dăscălescu (Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ) – 9,92; Mihnea Constantin Marcoci (Şcoala nr. 3 Piatra-Neamţ ) – 9,91; Anca Maria Ifrim (Şcoala „Grigore Ghica Vodă“ Târgu-Neamţ) – 9,91.

În total, anul acesta 507 viitori liceeni au medii de admitere mai mari de 9,00. Sunt mult mai puţini faţă de 2015, când peste 800 de copii au avut medii peste 9,00. Asta înseamnă că ştacheta mediilor va coborî chiar şi la liceele de elită.

În continuare, statistica arată în felul următor: 819 elevi cu medii între 8,00 şi 8,99; 704 elevi cu medii între 7,00 şi 7,99; 1.369 elevi cu medii între 5,00 şi 6,99.

Sub linia imaginară a mediei 5,00 se află 1.004 absolvenţi, ale căror medii sunt cuprinse între 2,22 (minima pe judeţ) şi 4,99. Anul trecut au fost 794 absolvenţi cu medii sub 5,00.

Cele mai mici medii de admitere le au elevi care au absolvit şcoli din Poiana Teiului (2,22), Mădei/Borca (2,23), Ion Creangă (2,25) ori Tămăşeni (2,29).

Diferenţe enorme între rezultatele din gimnaziu şi cele la Evaluare

După cum aminteam mai sus, media de admitere se calculează în funcţie de rezultatele obţinute în cei patru ani de gimnaziu (25%) şi notele la Evaluarea Naţională (75%). O trecere în revistă a ierarhiei judeţene relevă diferenţe enorme, de cinci sau chiar şase puncte, între mediile obţinute în gimnaziu şi cele de la Evaluare. Se poate ca o parte dintre candidaţii aflaţi în această postură să se fi aflat într-o pasă foarte proastă în zilele Evaluării Naţionale, dar mult mai plauzibil este că în multe dintre şcoli se dau note din burtă, nejustificat de mari.

Iată câteva exemple în acest sens: absolvent din Pipirig – media la gimnaziu 7,31, media la Evaluarea Naţională 1,00 (unu!); absolventă din Petricani – media la gimnaziu 9,50, media la Evaluare 4,27; absolvent din Răuceşti – 3,90/8,70; absolventă din Grumăzeşti – 4,50/9,12; absolventă din Brusturi – 4,77/9,00.

De dorit ar fi ca diferenţele dintre rezultatele din gimnaziu şi cele de la Evaluarea Naţională să nu existe sau să fie foarte mici. Iată şi de ce. Potrivit metodologiei de admitere în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii: media generală obţinută la Evaluarea Naţională; media generală de absolvire a claselor a V-VIII; nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale; nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale.

Cum s-a intrat la liceu în 2015

Anul trecut la liceele bune s-a intrat cu medii mari şi foarte mari. Şapte au fost specializările la care mediile ulti-milor admişi erau peste 9,00: matematică-informatică de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Piatra-Neamţ (9,55), ştiinţe ale naturii de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Piatra-Neamţ (9,41), ştiinţe ale naturii de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ Piatra-Neamţ (9,25), matematică-informatică de la Colegiul Naţional „Roman Vodă“ Roman (9,20), matematică-informatică de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ Piatra-Neamţ (9,11), ştiinţe ale naturii de la Colegiul Naţional „Roman Vodă“ Roman (9,04), respectiv ştiinţe sociale de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ Piatra-Neamţ.

La polul opus, liceele cu cele mai mici ultime medii de admitere au fost Colegiul Tehnic „Danubiana“ Roman (2,22), Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ Târgu-Neamţ (2,28), Liceul Tehnologic Dămuc (2,37), Colegiul Tehnic „Miron Costin“ Roman (2,48) şi Liceul Tehnologic „Ion Creangă“ Pipirig (2,52).

 

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.