Acasă Politica Liberalii şi Dragoş Chitic propun pentru Piatra-Neamţ o echipă de consilieri locali...

Liberalii şi Dragoş Chitic propun pentru Piatra-Neamţ o echipă de consilieri locali complet nouă

2607
2
DISTRIBUIȚI

l marea majoritate sunt nume cunoscute în oraş pentru activitatea lor profesională l din 29 de candidaţi prezenţi pe lista PNL pentru Consiliul Local Piatra-Neamţ, doar trei persoane au mai deţinut calitatea de consilier

Nişte profesionişti, dispuşi să se implice în administraţia locală. Aşa îşi caracte-rizează Dragoş Chitic echipa pe care a construit-o şi pe care o prezintă pietrenilor la alegerile din 5 iunie. Şi nu greşete deloc, cât timp pe listă se află profesori, medici, oameni de afaceri, economişti, în general oameni care şi-au demonstrat competenţa în domeniile lor de activitate. „Echipa Chitic“ combină experienţa şi echilibrul pe care ţi le dau maturitatea şi entuziasmul celor foarte tineri. Din 29 de candidaţi li-berali, cât are lista completă pentru Consi-liul Local Piatra-Neamţ, doar trei au mai deţinut calitatea de consilier.

„Echipa s-a construit în timp, în jurul unor valori: dorinţa de a fi aproape de oameni, de a rezolva problemele lor, de a avea o viziune asupra dezvoltării oraşului, dar şi după criterii de moralitate. Chiar cred că echipa noastră este formată din oameni integri, buni profesionişti, oameni cărora le pasă de semenii lor şi care au demonstrat acest lucru. Sunt foarte încântat de această echipă, sunt convins că o să facem treabă bună împreună. Îndrăznesc să spun că e cea mai bună echipă pe care Consiliul Local Piatra Neamţ a avut-o vreodată“, spune primarul Dragoş Chitic.

Şi, pentru ca eficienţa să fie maximă, fiecare consilier are arondat un cartier de care se va ocupa. Dragoş Chitic crede că aceasta este calea pentru ca toate problemele locuitorilor oraşului să fie cunoscute şi rezolvate. „Consilierii vor merge periodic în cartier, numerele lor de telefon sunt făcute deja publice, astfel că pot fi contactaţi de orice cetăţean al oraşului. Pe măsură ce adună problematica din cartiere, ne întâlnim şi căutăm împreună căi de rezolvare. Oamenii vor şti în permanenţă ce au făcut consilierii locali pentru cartierul lor, care le-a fost activitatea. Chiar îmi doresc ca pietrenii să simtă că suntem preocupaţi în mod real de confortul lor, de siguranţa lor şi a copiilor lor“, a precizat primarul Chitic.

Mihai Obreja, Vasile Popescu, Luminiţa Moscalu, Romel Bîrjoveanu, Paul Pintilie, Adrian Ciobanu, Adrian Ola-riu, Constantin Teodorescu, Valentin Ciobanu, Mircea Beteringhe, Oana Năstase, Crina Nicoleta Gogu-Craiu, Mihaela Meleşteanu, Mihai Vartic, Bogdan Mahu sau Aurora Ene sunt doar o parte dintre cei care s-au implicat în acest proiect pentru oraşul Piatra Neamţ şi care, din postura de consilier local, vor da o mână de ajutor pentru modernizarea şi dezvoltarea comunităţii.

De altfel, echipa liberală a gândit proiecte care să acopere problemele curente, dar care să ducă şi la dezvoltarea oraşului, la crearea de noi locuri de muncă. Primarul Chitic spune că are pregătite 14 proiecte cu finanţare europeană, care totalizează 90 de milioane de euro, ce vor fi implementate în Piatra-Neamţ în următoarea perioadă.

2 COMENTARII

  1. In poza par normali, in realitatea aceleasi pedelepre basiste, doar culorile si sigla schimbate – naravul acelasi (dorinta dementa de parvenire).

  2. In poza par normali, in realitatea aceleasi pedelepre basiste, doar culorile si sigla schimbate – naravul acelasi (dorinta dementa de parvenire, toti vor vila ca Chitic – cel care nici nu a auzit, in trei mandate, de dezastrul pe care si-a pus semnatura).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.