Sunt de aici. Sunt un român, cu rezidenţa în Spania dar care merge des în Franţa şi trăieşte la Montreux, în Elveţia, în cea mai mare parte a timpului. Un cetăţean european modern aş zice.
Asta fac vremurile din noi, ne înstrăinează.
Acum vreo doi-trei ani, să fie, când am revenit, vara, la Piatra-Neamţ, dorinţa mea a fost să revăd toate Muzeele. Toate. Mă cunoşteau toţi curatorii… Educaţie prin cultură? Cultura care ne „învaţă“ cine suntem? Modul de a fi în lume? Poate stăpânind trecutul înţelegem viitorul? Nimic din toate acestea ci pur şi simplu era un refugiu din faţa caniculei care pusese o totală stapânire. Eeeei, căldură mare, mon cher!!!
Dintre aceste centre ale culturii noastre, cel mai mult iubesc Muzeul Memorial „Calistrat Hogaş“. Se poate găsi acolo un aer prietenos, un miros al locului, al ţării, o energie bună, familiară, ceva de acasă.
Asta am mai simţit doar la Mănăstirea noastră Bistriţa, unde merg des… A fi în biserica înseamnă să fii şi bun?
La muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ am fost marcat de noua prezentare, de imaginile lui Adolphe A. Chevallier. Ce nume! De unde?
Sunt acolo ipostaze ale vieţii de pe Valea Bistriţei, tradiţii, imagini ale muntenilor, superbe chipuri, superbe fotografii, frumoase locuri, o lume idilică, un vis al vieţii mele din urmă… acolo totul era frumos şi demn. „Să nu te lepezi de-ai tăi“ îmi rezona în minte.
Mă simţeam uns la suflet!
Abia atunci, curios, am întrebat pe doamna director cine este autorul şi mi s-a spus că a fost fotograf al Curţii Regale. Am vrut să aflu şi eu cât mai multe despre acest domn Chevallier, despre Casa regală, când, dintr-o altă întâmplare (sic!) dato-rată tot caniculei, intru să beau ceva la un bar celebru din centrul urbei care se cheamă „Atelier 3/8“, barul artiştilor.
În vitrina de alături erau coale de tipar în formatul original ale albumului care îl vizau tocmai pe Chevallier.
Oare toate lucrurile sunt predestinate, mă întreb? Întâmplare? Hazard? Nu oricui i se întâmpla orice!
Erau „afişe“ frumoase, pe un fond intens de „verde de China“, elaborate.
Tocmai îmi puneam întrebarea despre cine o fi autorul volumului, când, deodată, întră în aceeaşi locaţie, un prieten de drum lung, judecătorul Mihai CIUBOTARU (omul care a citit Totul din lucrări de nimeni citite… ahh faimoasa lui bibliotecă) însoţit de autorul albumului, apoi de editorul şi autorul grafic, artistul fotograf C.M.
Pentru că am întrebat, mi-a fost oferit şi albumul… Am rămas blocat, pentru moment, am crezut că visez… oare visul unui tânăr unde se duce?
A fost o seară de neuitat!
Pe bună dreptate zicea dl. judecător Ciubotaru: „Ce a mai decăzut şi oraşul ăsta!“ Şi se re-ferea la cu totul altceva, la construcţiile monstruoase, la nongust, nonvaloare estetică… la vremuri. Parcă şi oamenii erau mai veseli, mai frumoşi.
Am mai primit încă opt albume pentru a le duce Serviciului Bi-bliotecă şi Arhivă al oraşului Lausanne. Şi aşa a început o frumoasă aventură. La Aeroport îmi dau seama că aceste albume sunt foarte grele. Bagajul de mână depăşea dublul permis de compania aeriană. Am fost nevoit să mă explic şi până la urmă „duduia“ m-a lasat să pot trece pachetele cu pricina fără a plăti vreun exces de kilograme. Albumele erau aşa grele pentru că aveau calitate?!
Am răzbit până la urmă, dar ca să merg de la Montreux la Lausanne, am încasat şi o amendă pe autostradă. Voila!!! Nu-mi pare rău de nimic, pentru că şi eu citesc şi iubesc HÂRTIA. Ahh ce senzaţie să „răsfloceşti“ o carte!!!
Procaptu lectoris, habent sua fata libelli (Încăpute pe mâna cititorului, cărţile îşi au soarta lor).
Rareş-George IOVU,
cineva de aici
